Şi din ziua aceea îi dădeau mâncarea într-o strachină de lut, şi nici măcar atât cât să se sature. Bătrânul căta cu jind la masa încărcată cu bucate, şi ochii lui lăcrimau de amărăciune.
Într-o zi, strachina de lut îi scăpă din mâinile cuprinse de tremur; căzu pe jos şi se făcu cioburi. Când văzu asta, nora apucă să-l certe de zor, dar bătrânul se închisese în amărăciunea lui şi nu scotea o vorbă. Din când în când, numai, scăpa câte-un oftat adânc.
„Asta e prea de tot!..." îşi spuseră în sinea lor bărbatul şi nevasta. Şi-i cumpărară din târg o strachină de lemn, pe câteva părăluţe. Bietul bătrân trebui să mănânce de aici înainte doar din strachina de lemn.
Şi iată că odată, înspre seară, cum şedeau cu toţii în odaie, nepoţelul - să tot fi avut gâgâlicea de copil vreo patru anişori - începu a-şi face de joacă cu nişte scândurele.
-Ce faci tu acolo? îl întrebă taică-său.
-Fac şi eu o covăţică - îi răspunse copilaşul - din care să mănânce tata şi mama, când n-or mai fi în putere, ca bunicul!
- Detalii
-
Categorie: Povesti pentru copii
