si nu se-ndura sa mearga ia vanat, veverita pleaca creanga langa creanga, si hoinareste, ca o desucheata padurea intreaga. Iar iepurele a zbughit-o la joaca, incet, ascultand, ispitind, a iesit tiptil-tiptil si cand a ajuns la margine si-a vazut intinderea lucie de zapada, a-nceput sa sara de bucurie:
"Poate mai intalnesc un prieten", isi zise iepurasul.
Si gandul ii raspunse:
"Poate mai intalnesti un prieten"...
Si iar tupai-tupai, iepurele sare vesel:
"Poate dau si peste o prietena".
Si gandul:
"Poate dai si peste o prietena".
Si mergand asa, iepurasul si gandul isi vorbesc:
"Ce lumina si totusi luna inca nu a rasarit".
"... si totusi luna inca nu a rasarit."
"Dar o sa rasara."
"... o sa rasara."

Si cum mergea pe marginea unei valcele, iepurasul se opri o clipa sa se odihneasca. Atunci, de la spate, se ridica, alba si ea, ca de gheata, luna. Stelele palira, padurea, copacii, tufele isi dezbracara deodata umbra. Iar iepurasul impietri de groaza: chiar langa el, se intinse pe pamant o aratare cu doua coarne grozave. Dupa clipa de spaima, iepurasul se destinse ca o coarda si o zbughi la goana, se pravali in vale, veni de-a dura ca un bulgare, se scula si iar se rostogoli, pana jos, apoi o lua de-a dreptul, taind campul. Se opri tocmai in stuharia iazului. Acolo, de-abia sufland, se ghemui cu ochii inchisi... sa nu-si mai vaza umbra!

 

• Prec
• Mai departe