Lupul cel nazdravan si Fat-Frumos
A fost odata un imparat si o imparateasa. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe langa...
Amu cica imparatul acela, aproape de batranete, cazand la zacare, a scris catre fratine-sau craiului, sa-i trimita grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoti, ca sa-l lase imparat in locul sau dupa moartea sa. Craiul, primind cartea, indata chema tustrei feciorii inaintea sa si le zise:
- Iaca ce-mi scrie frate-meu si mosul vostru. Care dintre voi se simte destoinic a imparati peste o tara asa de mare si bogata, ca aceea, are voie din partea mea sa se duca, ca sa implineasca vointa cea mai de pe urma a mosului vostru.
Atunci feciorul cel mai mare ia indrazneala si zice :
- Tata, eu cred ca mie mi se cuvine aceasta cinste, pentru ca sunt cel mai mare dintre frati, de aceea te rog sa-mi dai bani de cheltuiala, straie de primeneala, arme si cal de calarie, ca sa si pornesc, repede fara zabava.
- Bine, dragul tatei, daca te bizuiesti ca-i putea razbate pana acolo si crezi ca esti in stare a carmui si pe altii, alege-ti un cal din herghelie, care-i vrea tu, ia-ti bani cat ti-or trebui, haine care ti-or placea, arme care-i crede ca-ti vin la socoteala si mergi cu bine, fatul meu.
Atunci feciorul craiului isi ia cele trebuitoare, saruta mana tatane-sau, primind carte de la dansul catre imparatul, zice ramas bun fratilor sai si apoi incaleca si porneste cu bucurie spre imparatie.
Craiul insa, vrand sa-l ispiteasca, tace molcum si, pe inserate, se imbraca pe ascuns intr-o blana de urs, apoi incaleca pe cal, iese inaintea fecioru-sau pe alta cale si se baga sub un pod. Si cand sa treaca fiu-sau pe acolo, numai iaca la capatul podului il si intampina un urs mornaind. Atunci calul fiului de crai incepe a sari in doua picioare, foraind, si cat pe ce sa izbeasca pe stapanu-sau. Si fiul craiului, nemaiputand struni calul si neindraznind a mai merge inainte, se intoarna rusinat inapoi la tatu-sau. Pana sa ajunga el, craiul pe de alta parte si ajunsese acasa, daduse drumul calului, indosise pielea cea de urs si astepta acum sa vina fecioru-sau. Si numai iaca il si vede venind repede, dar nu asa dupa cum se dusese.
- Da' ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai intors inapoi? zise craiul cu mirare. Aista nu-i semn bun, dupa cat stiu eu.
- De uitat, n-am uitat nimica, tata, dar ia, prin dreptul unui pod, mi-a iesit inainte un urs grozav, care m-a varat in toti sparietii. Si cu mare greutate ce scapand din labele lui, am gasit cu cale sa ma intorc la d-ta acasa decat sa fiu prada fiarelor salbatice. Si de-acum inainte, duca-se, din partea mea, cine stie, ca mie unuia nu-mi trebuie nici imparatie, nici nimica; doar n-am a trai cat lumea, ca sa mostenesc pamantul.
- Despre aceasta bine ai chitit-o, dragul tatei. Se vede lucru ca nici tu nu esti de imparat, nici imparatia pentru tine, si decat sa incurci numai asa lumea, mai bine sa sezi departe, cum zici, caci, mila Domnului: "Lac de-ar fi, broaste sunt destule". Numai as vrea sa stiu, cum ramane cu mosu-tau. Asa-i ca ne-am incurcat in slabaciune?
- Tata, zise atunci feciorul cel mijlociu, sa ma duc eu, daca vrei.
- Ai toata voia de la mine, fatul meu, dar mare lucru sa fie de nu ti s-or taia si tie cararile. Mai stii pacatul, poate sa-ti iasa inainte vreun iepure, ceva... si popac! m-oi trezi cu tine acasa, ca si cu frate-tau, s-apoi atunci rusinea ta n-a fi proasta. Dar da, cearca si tu, sa vezi cum ti-a sluji norocul. Vorba ceea: "Fiecare pentru sine, croitor de paine". De-i izbuti, bine-de-bine, iara de nu, au mai patit si alti voinici ca tine...
Atunci feciorul cel mijlociu, pregatindu-si cele trebuitoare si primind si el carte din mana tata-sau catre imparatul, isi lua ziua buna de la frati, si a doua zi porneste si el. Si merge, si merge, pana se innopteaza bine. Si cand prin dreptul podului, numai iaca si ursul: mor! mor! mor! Calul fiului de crai incepe atunci a forai, a sari in doua picioare si a da inapoi. Si fiul craiului, vazand ca nu-i lucru de saga, se lasa si el de imparatie si, cu rusinea lui, se intoarce inapoi la tata-sau acasa. Craiul, cum il vede, zice:
- Ei, dragul tatei, asa-i ca s-a implinit vorba ceea: "Apara-ma de gaini, ca de caini nu ma tem".
- Ce fel de vorba-i asta, tata?! zise fiu-sau rusinat; la d-ta ursii se cheama gaini? Ba, ia acum cred eu fratine-meu, ca asa urs groyav ostirea intreaga este in stare sa o zdrumice... Inca ma mir cum am scapat cu viata; lehamite si de imparatie si de tot, ca doar, slava Domnului, am ce manca la casa d-tale.
- Ce manca vad eu bine ca ai, despre asta nu e vorba, fatul meu, zise craiul posomorat, dar ia spuneti-mi: rusinea unde o puneti? Din trei feciori cati are tata, nici unul sa nu fie bun de nimica?!
Apoi, drept sa va spun, ca atunci degeaba mai stricati mancarea, dragii mei... Sa umblati numai asa, frunza frasinelului, toata viata voastra si sa va laudati ca sunteti feciori de crai, asta nu miroase a nas de om... Cum vad eu, frate-meu se poate culca pe o ureche din partea voastra; la sfantul Asteapta s-a implini dorinta lui. Halal de nepoti ce are! Vorba ceea:
La placinte, inainte
Si la razboi, inapoi.
Fiul craiului cel mai mic, facandu-se atunci ros cum ii gotca, iese afara in gradina si incepe a plange in inima sa, lovit fiind in adancul sufletului de apasatoarele cuvinte ale parintelui sau. Si cum sta el pe ganduri si nu se dumerea ce sa faca pentru a scapa de rusine, numai iaca se trezeste dinaintea lui cu o baba garbovita de batranete, care umbla dupa milostenie.
- Da' ce stai asa pe ganduri, luminate craisor? zise baba; alunga mahnirea din inima ta, caci norocul iti rade din toate partile si nu ai de ce fi suparat. Ia, mai bine miluieste baba cu ceva.
- Ia lasa-ma-ncolo, matusa, nu ma supara, zise fiul craiului; acum am altele la capul meu.
- Fecior de crai, vedea-te-as imparat! Spune babei ce te chinuieste; ca, de unde stii, poate sa-ti ajute si ea ceva.
- Matusa, stii ce? Una-i una si doua-s mai multe; lasa-ma-n pace, ca nu-mi vad lumea inaintea ochilor de necaz.
- Luminate craisor, sa nu banuiesti, dar nu te iuti asa de tare, ca nu stii de unde-ti poate veni ajutor.
- Ce vorbesti in dodii, matusa? Tocmai de la una ca d-ta ti-ai gasit sa astept eu ajutor?
- Poate ti-i desant de una ca aceasta? zise baba. Hei, luminate craisor! Cel-de-sus varsa darul sau peste cei neputinciosi; se vede ca asa place sfintiei-sale. Nu cauta ca ma vezi garbova si stremturoasa, dar, prin puterea ce-mi este data, stiu dinainte ceea ce au de gand sa izvodeasca puternicii pamantului si adeseori rad cu hohot de nepriceperea si slabiciunea lor. Asa-i ca nu-ti vine a crede, dar sa te fereasca Dumnezeu de ispita! Caci multe au mai vazut ochii mei de-atata amar de veacuri cate port pe umerii acestia. Of! craisorule! crede-ma, ca sa aibi tu puterea mea, ai vantura tarile si marile, pamantul l-ai da de-a dura, lumea aceasta ai purta-o, uite asa, pe degete, si toate ar fi dupa gandul tau. Dar uite ce vorbeste garbova si neputincioasa! Iarta-ma, Doamne, ca nu stiu ce mi-a iesit din gura! Luminate craisor, miluieste baba cu ceva!
Fiul craiului, fermecat de vorbele babei, scoate atunci un ban si zice:
- Tine, matusa, de la mine putin si de la Dumnezeu mult. - De unde dai, milostivul Dumnezeu sa-ti dea, zise baba, si mult sa te inzileasca, luminate craisor, ca mare norocire te asteapta. Putin mai este, si ai sa ajungi imparat, care n-a mai stat altul pe fata pamantului asa de iubit, de slavit si de puternic. Acum, luminate craisor, ca sa vezi cat poate sa-ti ajute milostenia, stai linistit, uita-te drept in ochii mei si asculta cu luare-aminte ce ti-oi spune: du-te la tata-tau si cere sa-ti dea calul, armele si hainele cu care a fost el mire, si atunci ai sa te poti duce unde n-au putut merge fratii tai; pentru ca tie a fost scris de sus sa-ti fie data aceasta cinste. Tatu-tau s-a impotrivi si n-a vrea sa te lase, dar tu staruieste pe langa dansul cu rugaminte, ca ai sa-l indupleci. Hainele despre care ti-am vorbit sunt vechi si ponosite, si armele ruginite, iara calul ai sa-l poti alege punand in mijlocul hergheliei o tavà plina cu jaratic, si care dintre cai a veni la jaratic sa manance, acela are sa te duca la imparatie si are sa te scape din multe primejdii. Tine minte ce-ti spun eu, ca poate sa ne mai intalnim la vrun capat de lume: caci deal cu deal se ajunge, dar inca om cu om!
Si pe cand vorbea baba aceste, o vede invaluita intr-un hobot alb, ridicandu-se in vazduh, apoi inaltandu-se tot mai sus, si dupa aceea n-o mai zari defel. Atunci o infiorare cuprinde pe fiul craiului, ramanand uimit de spaima si mirare, dar pe urma, venindu-i inima la loc si plin de incredere in sine ca va izbuti la ceea ce gandea, se infatisaza inaintea tata-sau, zicand:
- Da-mi voie ca sa ma duc si eu pe urma fratilor mei, nu de alta, dar ca sa-mi incerc norocul. Si ori oi putea izbuti, ori nu, dar iti fagaduiesc dinainte ca, odata pornit din casa d-tale, inapoi nu m-oi mai intoarce, sa stiu bine ca m-oi intalni si cu moartea in cale.
- Lucru negandit, dragul tatei, sa aud asa vorbe tocmai din gura ta, zise craiul. Fratii tai au dovedit ca nu au inima intr-insii, si din partea lor mi-am luat toata nadejdea. Doar tu sa fii mai viteaz, dar parca tot nu-mi vine a crede. Insa, daca vrei si vrei numaidecat sa te duci, eu nu te opresc, dar mi-i nu cumva sa te intalnesti cu scarba in drum si sa dai si tu cinstea pe rusine, c-apoi atunci curat iti spun ca nu mai ai ce cauta la casa mea.
- Apoi da, tata, omul e dator sa se incerce. Am sa pornesc si eu intr-un noroc si cum a da Dumnezeu! Numai, te rog, da-mi calul, armele si hainele cu care ai fost d-ta mire, ca sa ma pot duce.
Craiul, auzind aceasta, parca nu i-a prea venit la socoteala si, incretind din sprancene, a zis:
- Hei, hei! dragul tatei, cu vorba aceasta mi-ai adus aminte de cantecul cela:
Voinic tanar, cal batran,
Greu se-ngaduie la drum!
D-apoi calul meu de pe atunci cine mai stie unde i-or fi putrezind ciolanele! Ca doar nu era sa traiasca un veac de om! Cine ti-a varat in cap si una ca aceasta, acela inca-i unul... Ori vorba ceea: Pesemne umbli dupa cai morti sa le iei potcoavele.
- Tata, atata cer si eu de la d-ta. Acum, ori c-a fi traind calul, ori ca n-a fi traind, aceasta ma priveste pe mine; numai vreau sa stiu daca mi-l dai ori ba.
- Din partea mea, dat sa-ti fie, dragul tatei, dar mi-i de-a mirarea de unde ai sa-l iei, daca n-are fiinta pe lume.
- Despre aceasta nu ma plang eu, tata, bine ca mi l-ai dat; de unde-a fi, de unde n-a fi, daca l-oi gasi, al meu sa fie.
Si atunci, odata se suie in pod si coboara de-acolo un capastru, un frau, un bici si o sa, toate colbaite, sfarogite si vechi ca pamantul. Apoi mai scoate dintr-un gherghiriu niste straie foarte vechi, un arc, niste sageti, un palos si un buzdugan, toate pline de rugina, si se apuca de le grijeste bine si le pune deoparte. Pe urma umple o tava cu jaratic, se duce cu dansa la herghelie si o pune jos intre cai. Si atunci, numai iaca ce iese din mijlocul hergheliei o rapciuga de cal, grebanos, dupuros si slab, de-i numarai coastele; si venind de-a dreptul la tava, apuca o gura de jaratic. Fiul craiului ii si trage atunci cu fraul in cap, zicand:
- Ghijoaga uracioasa ce esti! din toti caii, tocmai tu te-ai gasit sa mananci jaratic? De te-a impinge pacatul sa mai vii o data, vai de steaua ta are sa fie!
Apoi incepe a purta caii incolo si incoace, si numai iaca slabatura cea de cal iar se repede si apuca o gura de jaratic. Fiul craiului ii mai trage si atunci un frau in cap, cat ce poate, si apoi iar incepe a purta caii de colo pana colo, sa vada, nu cumva a veni alt cal sa manance jaratic. Si numai iaca, si a treia oara, tot gloaba cea de cal vine si incepe a manca la jaratic, de n-a mai ramas. Atunci fiul craiului, manios, ii mai trage un frau, iar cat ce poate, apoi il prinde in capastru si, punandu-i fraul in cap, zice in gandul sau: "Sa-l iau, ori sa-i dau drumul? Ma tem ca m-oi face de ras. Decat cu asa cal, mai bine pedestru".
Si cum sta el in cumpene, sa-l ia, sa nu-l ia, calul se si scutura de trei ori, si indata ramane cu parul lins-prelins si tanar ca un tretin, de nu era alt manzoc mai frumos in toata herghelia. Si apoi, uitandu-se tinta in ochii fiului de crai, zice:
- Sui pe mine, stapane, si tine-te bine! Fiul craiului, punandu-i zabala in gura, incaleca, si atunci calul odata zboara cu dansul pana la nouri si apoi se lasa in jos ca o sageata. Dupa aceea mai zboara inca o data pana la luna si iar se lasa in jos mai iute decat fulgerul. Si unde nu mai zboara si a treia oara pana la soare si, cand se lasa jos, intreaba:
- Ei, stapane, cum ti se pare? Gandit-ai vrodata ca ai sa ajungi: soarele cu picioarele, luna cu mana si prin nouri sa cauti cununa?
- Cum sa mi se para, dragul meu tovaras? Ia, m-ai bagat in toate grozile mortii, caci, cuprins de ameteala, nu mai stiam unde ma gasesc si cat pe ce erai sa ma prapadesti.
- Ia, asa am ametit si eu, stapane, cand mi-ai dat cu fraul in cap, sa ma prapadesti, si cu asta am vrut sa-mi rastorc cele trei lovituri. Vorba ceea: una pentru alta. Acum cred ca ma cunosti si de urat si de frumos, si de batran si de tanar, si de slab si de puternic; de-aceea ma fac iar cum m-ai vazut in herghelie, si de-acum inainte sunt gata sa te intovarasesc oriunde mi-i porunci, stapane. Numai sa-mi spui dinainte cum sa te duc: ca vantul ori ca gandul?
- De mi-i duce ca gandul, tu mi-i prapadi, iar de mi-i duce ca vantul, tu mi-i folosi, calutul meu, zise fiul craiului.
- Bine, stapane. Acum sui pe mine fara grija si hai sa te duc unde vrei.
Fiul craiului, incalecand, il netezeste pe coama si zice: - Hai, calutul meu! Atunci calul zboara lin ca vantul, si cand vantul a aburit, iaca si ei la crai in ograda au sosit.
- Bun sosit la noi, voinice! zise craiul, cam cu jumatate de gura. Dar aista cal ti l-ai ales?...
- Apoi da, tata, cum a dat targul si norocul; am de trecut prin multe locuri si nu vreau sa ma ia oamenii la ochi. M-oi duce si eu cat calare, cat pe jos, cum oi putea.
Si zicand aceste, pune tarnita pe cal, anina armele la oblanc, isi ia merinde si bani de ajuns, schimburi in desagi si o plosca plina cu apa. Apoi saruta mana tata-sau, primind carte de la dansul catre imparatul, zice ramas bun fratilor sai si a treia zi catre seara porneste si el, mergand din pasul calului. Si merge el, si merge, pana se innopteaza bine. Si, prin dreptul podului, numai iaca ii iese si lui ursul inainte, mornaind infricosat. Calul atunci da navala asupra ursului, si fiul craiului, ridicand buzduganul sa dea, numai iaca ce aude glas de om zicand:
- Dragul tatei, nu da, ca eu sunt. Atunci fiul craiului descaleca, si tata-sau, cuprinzandu-l in brate, il saruta si-i zice:
- Fatul meu, bun tovaras ti-ai ales; de te-a invatat cineva, bine ti-a priit, iara de-ai facut-o din capul tau, bun cap ai avut. Mergi de-acum tot inainte, ca tu esti vrednic de imparat. Numai tine minte sfatul ce-ti dau: in calatoria ta ai sa ai trebuinta si de rai, si de buni, dar sa te feresti de omul ros, iara mai ales de cel span, cat ii putea; sa n-ai de-a face cu dansii, caci sunt foarte sugubeti. Si, la toata intamplarea, calul, tovarasul tau, te-a mai sfatui si el ce ai sa faci, ca de multe primejdii m-a scapat si pe mine in tineretile mele! Na-ti acum si pielea asta de urs, ca ti-a prinde bine vreodata.
Apoi, dezmierdand calul, ii mai saruta de cateva ori pe amandoi si le zice:
- Mergeti in pace, dragii mei. De-acum inainte, Dumnezeu stie cand ne-om mai vedea!...
Fiul craiului atunci incaleca, si calul, scuturandu-se, mai arata-se o data tanar, cum ii placea craiului, apoi face o saritura inapoi si una inainte si se cam mai duc la imparatie, Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este. Si merg ei o zi, merg doua, si merg patruzeci si noua, pana ce de la o vreme le intra calea in codru si atunci numai iaca ce le iese inainte un om span si zice cu indrazneala fiului de crai:
- Bun intalnisul, voinice! Nu ai trebuinta de sluga la drum? Prin locurile iestea e cam greu de calatorit singur; nu cumva sa-ti iasa vro dihanie ceva inainte si sa-ti scurteze cararile. Eu cunosc bine pe-aici, si poate mai incolo sa ai nevoie de unul ca mine.
- Poate sa am, poate sa n-am, zise fiul craiului, uitandu-se tinta in ochii Spanului, dar acum deodata ma las in voia intamplarii, si apoi, dand pinteni calului, porneste.
Mai merge el inainte prin codru cat merge, si, la o stramtoare, numai iaca ce Spanul iar ii iese inainte, prefacut in alte straie, si zice cu glas subtiratic si necunoscut:
- Buna calea, drumetule! - Buna sa-ti fie inima, cum ti-i cautatura, zise fiul craiului. - Cat despre inima mea, s-o dea Dumnezeu oricui, zise Spanul oftand... Numai ce folos? Omul bun n-are noroc; asta-i stiuta; rogu-te, sa nu-ti fie cu suparare, drumetule, dar fiindca a venit vorba de-asa, iti spun, ca la un frate, ca din cruda copilarie slujesc prin straini, si incaltea nu mi-ar fi ciuda, cand n-as vra sa ma dau la treaba, caci cu munca m-am trezit. Dar asa, muncesc, muncesc, si nu s-alege nimica de mine; pentru ca tot de stapani calici mi-am avut parte. Si vorba ceea: La calic slujesti, calic ramai. Cand as da odata peste un stapan cum gandesc eu, n-as sti ce sa fac sa nu-l smintesc. Nu cumva ai trebuinta de sluga, voinice? Cum te vad, sameni a avea seu la rarunchi. De ce te scumpesti pentru nimica toata si nu-ti iei o sluga vrednica, ca sa-ti fie mana de ajutor la drum? Locurile aiestea sunt sugubete; de unde stii cum vine intamplarea, si, Doamne fereste, sa nu-ti cada greu singur.
- Acum deodata inca tot nu, zise fiul craiului cu mana pe buzdugan; m-oi mai sluji si eu singur, cum oi putea, si dand iar pinteni calului, porneste mai repede.
Si mergand el tot inainte prin codri intunecosi, de la un loc se inchide calea si incep a i se incurca cararile, incat nu se mai pricepe fiul craiului acum incotro sa apuce si pe unde sa mearga.
- Ptiu, drace! iaca in ce incurcatura am intrat! Asta-i mai rau decat poftim la masa, zise el. Nici tu sat, nici tu targ, nici tu nimica. De ce mergi inainte, numai peste pustietati dai; parca a pierit samanta omeneasca de pe fata pamantului. Imi pare rau ca n-am luat macar spanul cel de-al doilea cu mine. Daca s-a aruncat in partea mane-sa, ce-i vinovat el? Tata asa a zis, insa la mare nevoie ce-i de facut? vorba ceea: Rau-i cu rau, dar e mai rau far' de rau. Si tot horhaind el cand pe o carare, cand pe un drum parasit, numai iaca ce iar ii iese Spanul inainte, imbracat altfel si calare pe un cal frumos, si, prefacandu-si glasul, incepe a caina pe fiul craiului, zicand:
- Sarmane omule, rau drum ai apucat! Se vede ca esti strain si nu cunosti locurile pe aici. Ai avut mare noroc de mine, de n-ai apucat a cobori priporul ista, ca erai prapadit. Ia, colo devale, in infundatura ceea, un taur grozav la multi bezmetici le-a curmat zilele. Si eu, mai deunazi, cat ma vezi de voinic, de-abia am scapat de dansul, ca prin urechile acului. Intoarce-te inapoi, ori, daca ai de dus inainte, ia-ti un ajutor pe cineva. Chiar si eu m-as tocmi la d-ta, daca ti-a fi cu placere.
- Asa ar trebui sa urmez, om bun, zise fiul craiului, dar ti-oi spune drept: tata mi-a dat in grija, cand am pornit de-acasa, ca sa ma feresc de omul ros, iara mai ales de cel span, cat oi putea; sa n-am de a face cu dansii nici in clin, nici in mineca; si daca n-ai fi span, bucuros te-as tocmi.
- Hei, hei! calatorule. Daca ti-i vorba de-asa, ai sa-ti rupi ciochinele umbland si tot n-ai sa gasesti sluga cum cauti d-ta, ca pe-aici sunt numai oameni spani. S-apoi, cand este la adicalea, te-as intreba: ca' ce fel de zaticneala ai putea sa intampini din pricina asta? Pesemne n-ai auzit vorba ceea: ca de par si de coate-goale nu se plange nimene. Si cand nu sunt ochi negri, saruti si albastri! Asa si d-ta: multumeste lui Dumnezeu ca m-ai gasit si tocmeste-ma. Si daca-i apuca odata a te deprinde cu mine, stiu bine ca n-am sa pot scapa usor de d-ta, caci asa sunt eu in felul meu, stiu una si buna: sa-mi slujesc stapanul cu dreptate. Hai, nu mai sta la indoiala, ca ma tem sa nu ne-apuce noaptea pe aici. Si cand ai avea incaltea un cal bun, calea-valea, dar cu smartogul ista iti duc vergile.
- Apoi da, Spanule, nu stiu cum sa fac, zise fiul craiului. Din copilaria mea sunt deprins a asculta de tata si, tocmindu-te pe tine, parca-mi vine nu stiu cum. Dar, fiindca mi-au mai iesit pana acum inainte inca doi spani, si cu tine al treilea, apoi mai-mi vine a crede ca asta-i tara spanilor si n-am incotro; mort-copt, trebuie sa te iau cu mine, daca zici ca stii bine locurile pe aici.
Si, din doua vorbe, fiul craiului il tocmeste si dupa aceea pornesc impreuna sa iasa la drum, pe unde arata Spanul. Si mergand ei o bucata buna, Spanul se preface ca-i e sete si cere plosca cu apa de la stapanu-sau. Fiul craiului i-o da, si Spanul, cum o pune la gura, pe loc o si ia, otarandu-se, si varsa toata apa dintr-insa. Fiul craiului zice atunci suparat:
- Dar bine, Spanule, de ce te apuci? Nu vezi ca pe aici e mare lipsa de apa? Si pe arsita asta o sa ne uscam de sete.
- Sa avem iertare, stapane! Apa era bahlita si ne-am fi putut bolnavi. Cat despre apa buna, nu va ingrijiti; acus avem sa dam peste o fantana cu apa dulce si rece ca gheata. Acolo vom poposi putin, oi clatari plosca bine s-oi umple-o cu apa proaspata, ca sa avem la drum, caci mai incolo nu prea sunt fantani, si, din partea apei, mi se pare ca i-om duce dorul. Si carnind pe o carare, mai merg ei oleaca inainte, pana ce ajung intr-o poiana si numai iaca ce dau de o fantana cu ghizdele de stejar si cu un capac deschis in laturi. Fantana era adanca si nu avea nici roata, nici cumpana, ci numai o scara de coborat pana la apa.
- Ei, ei! Spanule, acum sa te vad cat esti de vrednic, zise fiul craiului. Spanul atunci zambeste putin si, coborandu-se in fantana, umple intai plosca si o pune la sold. Apoi, mai stand acolo in fund pe scara, aproape de fata apei, zice:
- Ei, da' ce racoare-i aici! "Chima raului pe malul paraului!" Imi vine sa nu mai ies afara. Dumnezeu sa usureze pacatele celui cu fantana, ca bun lucru a mai facut. Pe arsitele ieste, o racoreala ca asta mult plateste!
Mai sede el acolo putin si apoi iese afara, zicand: - Doamne, stapane, nu stii cat ma simtesc de usor; parca imi vine sa zbor, nu altaceva! Ia vara-te si d-ta oleaca, sa vezi cum ai sa te racoresti; asa are sa-ti vina de indemana dupa asta, de are sa ti se para ca esti usor cum ii pana...
Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste, se potriveste Spanului si se baga in fantana, fara sa-i trasneasca prin minte ce i se poate intampla. Si cum sta si el acolo de se racorea, Spanul face tranc! capacul pe gura fantanii, apoi se suie deasupra lui si zice cu glas rautacios:
- Alelei! fecior de om viclean ce te gasesti; tocmai de ceea ce te-ai pazit n-ai scapat. Ei, ca bine mi te-am captusit! Acum sa-mi spui tu cine esti, de unde vii si incotro te duci, ca, de nu, acolo iti putrezesc ciolanele!
Fiul craiului ce era sa faca? Ii spune cu de-amanuntul, caci, da, care om nu tine la viata inainte de toate?
- Bine, atata am vrut sa aflu din gura ta, pui de vipera ce mi-ai fost, zice atunci Spanul: numai cata sa fie asa, ca, de te-oi prinde cu oca mica, greu are sa-ti cada. Chiar acum as putea sa te omor, in voia cea buna, dar mi-i mila de tineretile tale... Daca vrei sa mai vezi soarele cu ochii si sa mai calci pe iarba verde, atunci jura-mi-te pe ascutisul palosului tau ca mi-i da ascultare si supunere intru toate, chiar si-n foc de ti-as zice sa te arunci. Si, de azi inainte, eu o sa fiu in locul tau nepotul imparatului, despre care mi-ai vorbit, iara tu - sluga mea; si atata vreme sa ai a ma sluji, pana cand ii muri si iar ii invia. Si oriunde vei merge cu mine, nu care cumva sa blestesti din gura catre cineva despre ceea ce a urmat intre noi, ca te-am sters de pe fata pamantului. Iti place asa sa mai traiesti, bine-de-bine; iara de nu, spune-mi verde in ochi, ca sa stiu ce leac trebuie sa-ti fac...
Fiul craiului, vazandu-se prins in cleste si fara nici o putere, ii jura credinta si supunere intru toate, lasandu-se in stirea lui Dumnezeu, cum a vrea el sa faca. Atunci Spanul pune mana pe cartea, pe banii si pe armele fiului de crai si le ia la sine; apoi il scoate din fantana si-i da palosul sa-l sarute, ca semn de pecetluire a juramantului, zicand:
- De-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb, aista ti-i numele, si altul nu.
Dupa aceasta incaleca, fiecare pe calul sau, si pornesc, Spanul inainte, ca stapan, Harap-Alb in urma, ca sluga, mergand spre imparatie, Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este.
Si merg ei, si merg, cale lunga sa le-ajunga, trecand peste noua mari, peste noua tari si peste noua ape mari, si intr-o tarzie vreme ajung la imparatie.
continuarea o gasiti aici Harap Alb - partea II