- "Bun!" gindi vulpea. Iaca hrana ce-o asteptam eu. Si indata iese de sub tufa si se lungeste in mijlocul drumului, ca si cum ar fi o vulpe moarta.
Carul, apropiindu-se de vulpe, taranul ce mina boii o vede si crezind ca-i moarta cu adevarat, striga la boi:

- "Aho !Aho!" Boii se opresc. Taranul vine spre vulpe, se uita la ea mai de aproape, si vazind-o ca nici nu sufla, zice: "Bre, da cum naiba a murit vulpea asta aici ?! Tii!... ce frumoasa cataveica am sa fac nevestei mele din blana istui vulpoi". Zicind asa, apuca vulpea de dupa cap si tirind-o pina la car, se opinteste s-o arunca in car deasupra pestelui. Apoi striga la boi: "hais! Joian, cea! Bourean". Boii pornesc.
Taranul mergea pe linga boi si-i tot indemna sa mearga mai iute ca sa ajunga degraba acasa si sa ieie pielea vulpii.

Insa cum au pornit boii, vulpea a si inceput  a impinge cu picioarele pestele din car jos. Taranul mina, carul scirtiia si pestele din car tot cadea.
Dupa ce hoata de vulpe a aruncat o multime de peste pe drum, usurel! sare si ea din car, si cu mare graba, incepe a stringe pestele de pe drum. Dupa ce l-a strins gramada, il lua, il duse la vizuina sa si incepe a minca, ca taaa...re-i mai era foame.
Tocmai cind incepuse a minca, iaca ca aparu la dinsa si ursul.
- "Buna masa, cumatra! Tiii! da ce mai de peste ai! Da-mi si mie ca taaa...re mi-i pofta!"
- "Ia mai pune-ti pofta-n cui, cumatre, ca doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu atata. Daca ti-i asa de pofta, du-te si-ti moaie coada-n balta, ca mine, si-i avea peste sa maninci."
- "Invata-ma, te rog, cumatra, ca eu nu stiu cum se prinde pestele."
Atunci vulpea sireata rinji dintii si zise:
- "Alei, cumatre! da nu stii ca nevoia te duce pe unde nu ti-e voia si te invata ce nici nu gindesti? Asculta, cumatre, vrei sa maninci peste? Du-te desara la baltoaga cea de la marginea padurii, vira-ti coada in apa si stai pe loc, fara sa te misti, pina despre ziua, atunci smunceste virtos spre mal, si ai sa scoti o multime de peste; poate indoit si intreit decit am scos eu."

Ursul ne mai zicind nici o vorba, alerga-n fuga mare la baltoaga din marginea padurii, si-si vira in apa toata coada!...
In acea noapte incepuse a bate un vint rece, de ingheta limba-n gura si chiar cenusa de sub foc nu alta. Ingheata zdravan si apa din baltoaca, si prinde coada ursului, ca intr-un cleste de gheata. De la o vreme, ursul ne mai putind de durere si de frig, smunceste odata coada din toata puterea. Si sarmanul urs! in loc sa scoata peste, ramine fara de coada!
Incepe el acum a mormai cumplit, s-a sari in sus de durere. Si-nciudat pe vulpe ca l-a amagit, se duce s-o ucida in bataie. Dar sireata vulpe stie cum sa se fereasca de minia ursului. Ea iesise din vizuine si se virise in scorbura unui copac din apropiere, si cind vazu pe urs ca vine fara de coada, incepu a striga:
- "Hei, cumatre! Dar ti-au mincat pestii coada, ori ai fost prea lacom, s-ai vrut sa nu mai ramina pesti in balta?"
Ursul, auzind ca inca-l mai ia si in ris, se inciudeaza si mai tare, si se rapede iute spre copac, dar gura scorburii fiind mai strimta, ursul nu poate sa incapa inauntru. Atunci el cauta o creanga cu cirlig si incepe a cotrobai prin scorbura, ca sa scoata vulpea afara, si sa-i deie de cheltuiala... Dar cind apuca ursul de piciorul vulpii, ea striga: "Trage, nataraule! mie nu-mi pasa, ca tragi de copac"... Iar cind agata cu cirligul de copac, striga, "Valeu, cumatre! nu trage, ca-mi rupi piciorul!"
In zadar s-a nacajit ursul, de-i curgeau sudorile, ca tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului. Si iaca asa, a ramas ursul pacalit de vulpe!

 

• Prec
• Mai departe