Calcul perioada fertila
Acest calculator de perioada fertila a fost realizat cu scopul de a va ajuta sa va...
Rolul mucusului cervical este de a proteja spermatozoizii si a le usura parcurgerea drumului spre uter la intalnirea cu ovulul. Dupa menstruatie, sub actiunea hormonilor estrogeni, al caror nivel incepe sa creasca, mucusul cervical incepe sa-si schimbe atat consistenta cat si cantitatea. Pentru a folosi aceasta metoda, femeia trebuie sa poata face diferenta intre senzatia de "uscaciune" si "umezeala" de la nivelul deschiderii vaginale, din diferite faze ale ciclului menstrual. In timpul perioadelor "umede", care reprezinta perioadele fertile, trebuie sa poate face diferenta intre diferitele tipuri de mucus. In timpul perioadei fertile mucusul cervical are un aspect clar, este alunecos, elastic si abundent.
Cand vei analiza mucusul cervical, femeia trebuie sa fie atenta la modificarile de culoare, consistenta si cantitate. Se alege un moment al zilei in care sa verifici secretia cervicala. Multor femei le este usor sa faca acest lucru atunci cand merg la toaleta. Desi modificarile pot fi evidentiate si la exterior, utilizand un servetel alb, pentru mai multa acuratete este recomandata introducerea a doua degete in vagin.
Iti simti vaginul uscat, umed sau foarte umed? Exista secretii ce raman pe degete sau pe servetel? Mucusul este cremos, lipicios sau alunecos? Secretiile sunt clare, albicioase sau lipsesc? Poti intinde mucusul intre degete? Daca da, acesta este un semn de fertilitate.
Caracteristicile secretiei cervicale pot fi modificate prin stimularea sexuala, prezenta spermei, utilizarea de lubrifianti si spermicide, administrarea de antihistaminice (care usuca) sau decongestionante (ce lichefiaza) sau o infectie vaginala. Pozitia cervixului, partea inferioara a uterului, iti poate oferi informatii utile despre starea ta de fertilitate.
In prima jumatate a ciclului menstrual, inainte ca ovulatia sa se produca, cervixul va avea o consistenta ferma, si va avea o pozitie joasa in vagin. Va fi inchis si uscat. In jurul ovulatiei, cervixul se inmoaie, se deschide, se ridica si devine foarte receptiv pentru sperma, favorizand deplasarea spermatozoizilor pana la nivelul ovulului. La cateva zile de la ovulatie, acesta capata din nou o consistenta ferma si se inchide.
Modul de functionare a acestei metode a mucusului cervical, are loc prin determinarea perioadei fertile datorita caracteristicilor mucusului cervical ce poate fi pipait in vagin, si astfel se evita intalnirea dintre spermatozoizi si ovul prin renuntarea la contacte sexuale in perioada in care ovulul ar putea fi fecundat, sau prin folosirea unei alte metode de contraceptie precum prezervativul.
Metoda naturala de contraceptie bazata pe cercetarea schimbarilor mucusului cervical este lipsita de nocivitate, nu are nici un fel de efecte secundare, poate fi folosita ocazional, nu reprezinta nici o interventie pe corp, are pretul scazut, invatarea ei poate ajuta cuplul sa o foloseasca atat la contraceptie cat si la conceptie, nu exista probleme de revenire a fertilitatii.
Aceasta metoda de contraceptie nu poate fi folosita imediat ci necesita o perioada de timp pentru a fi invatata si pentru a se strange suficiente date. In cazul folosirii abstinentei periodice, intervalele de timp in care trebuie evitat contactul sexual, sunt lungi (10 - 15 zile in fiecare ciclu menstrual), necesita instruire considerabila pentru utilizare corecta, eficienta poate scade foarte mult in cazul in care nu exista cooperare si hotarare din partea ambilor parteneri. Eficienta acestei metode este date de cat de bine poate aprecia femeia tipul mucusului cervical.
Metoda mucusului cervical la fel ca si celelalte metode de contraceptie naturala necesita o disciplina si un stil de viata regulat din partea femeii. O faza intensa de invatare si de practicare atenta a acestei metode sunt conditiile unei preveniri sigure a conceptiei. Metodele naturale de contraceptie pot fi recomandate numai femeilor care isi cunosc bine corpul si au un ciclu regulat. Metodele naturale de contraceptie sunt foarte nesigure pentru fetele tinere, al caror ciclu nu s-a stabilizat inca, sau pentru femeile care nu au un ciclu regulat.