În 1967 s-a ţinut la Washington prestigioasa Conferinţă Internaţională asupra Avortului, la care au luat parte cei mai reputaţi biochimişti, obstetricieni, ginecologi şi geneticieni din lume. Concluzia cvasiunanimă (19 contra 1) a fost următoarea:

"Majoritatea membrilor acestei comisii nu au putut descoperi un moment situat între întâlnirea spermatozoidului cu ovulul (sau cel puţin în faza blastocistică) şi naşterea copilului în care să se poate afirma că ceea ce s-a conceput nu avea viaţă umană. Schimbările care intervin în momentul nidaţiei, în momentul când embrionul are şase săptămâni, în momentul când fătul are şase luni şi când noul născut are o săptămână sau când ajunge la vârsta adultă nu sunt decât diferite faze ale unui singur proces de dezvoltare şi de maturizare."

Aşadar fiinţa concepută în uterul matern e o fiinţă complet nouă, unica, diferită, independentă. Naşterea înseamnă părăsirea uterului mamei, tăierea cordonului ombilical, existenţa fizică a copilului nou născut în afara trupului mamei şi separarea fizica de el. Dar nu este nici o diferenţă între copilul dinainte şi copilul de după naştere. Singurele modificari se referă la metoda de alimentare cu hrană şi oxigen. Înainte de naştere hrana şi oxigenul erau preluate prin cordonul ombilical de la mamă, după naştere oxigenul necesar este luat din atmosferă prin plămâni şi hrana este introdusa prin gura si digerata de stomac, dacă noul născut este destul de matur pentru a fi hrănit în acest fel. Dacă copilul sa nascut prematur, hrana continuă să-i fie administrată prin sisteme artificiale într-o formă asemănătoare cu cea pe care o primea prin cordonul ombilical.

Ovulul fecundat este uneori comparat cu un proiect sau cu un plan, dar comparaţia este eronata. Proiectul unei case este un desen care, odată utilizat, e aruncat la coş, el nu devine niciodata casă. În schimb ovulul fecundat nu este doar un proiect, un plan, ci este chiar casa în miniatură, o casă întreagă inca de la început, destinată să crească cu timpul. O casă este construită cărămidă cu cărămidă şi doar la sfârşit are formă de casă. Omul adult de astăzi a fost casă întreagă inca din momentul fecundatiei. Ceea ce ii lipsea ca să devină adult era hrana, oxigenul şi timpul de crestere. Şi dacă noua fiinţă concepută nu aparţine rasei umane, cărei rase îi aparţine? Nici o femeie nu crede că poartă în uterul ei un câine sau o pisică. Oricine ştie că noua fiinţă concepută va fi curând un copil, apoi un adolescent, ajungand un adult. Şi dacă se face avortul tocmai acesta este motivul: se intenţionează suprimarea unei fiinţe care e destinată să fie un copil, apoi un adolescent, apoi un adult, adică uciderea unei fiinţe omeneşti.

Embrionul nu poate fi considerat ca o formă de viaţă vegetală sau animală care abia într-o fază ulterioară de crestere devine viaţă umană. Cunoştinţele actuale arată că, datorită programării genetice care se realizeaza în momentul fecundării, o plantă poate dezvolta numai ceea ce este conform codului genetic provenit de la parinti, adică o plantă, un animal poate dezvolta numai ceea ce este, adică un animal. Acelaşi lucru este valabil şi pentru om. Fiinţa umană rămâne fiinţă umană indiferent de dimensiunile pe care le are şi de «mediul» în care trăieşte. De altfel, legile care permit avortul încep prin a recunoaşte că fiinţa care este ucisă e fiinţă umană şi apoi specifică: legea autorizează ca în anumite cazuri această fiinţă umană să fie ucisă. Pentru exemplificare, iată articolul 1 din legea "Veil-Pelletier" care autorizează avortul în Franţa:

"Legea garantează respectarea oricărei fiinţe umane de la începutul vieţii (de la concepere). Acest principiu va putea fi încălcat numai în caz de necesitate potrivit condiţiilor stabilite de prezenta lege."

"Datorită lipsei sale de maturitate fizică şi mentală copilul are nevoie de îngrijiri şi protecţii speciale, inclusiv de o asistenţă juridică adecvată, atât înainte cât şi după naştere." ( fragment din Declaraţia drepturilor copilului, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, 20 noiembrie 1959)

Aşadar e un adevăr ştiinţific incontestabil că omul este om chiar din momentul conceperii. Acest lucru este scos în evidenţă de faptul că printre medici, ginecologii şi obstetricienii sunt în general împotriva avortului, în schimb cei mai favorabili sunt psihiatrii. O anchetă făcută printre medicii englezi, întrebaţi ce părere au despre avortul liber, a condus la următoarele rezultate: 92% NU, 4% DA, 4% ABTINERE (nici un răspuns). Şi totuşi dacă medicii practică avortul, nu o fac atât din ignoranţă, fiindcă nu-şi dau seama că suprimă vieţi omeneşti, ci fiindcă nu au principii morale corecte si puternile referitoare la valoarea vieţii, sau se fac presiuni şi sunt ameninţaţi cu pierderea serviciului, sau, în cele mai multe cazuri, din motivatii strict financiare (se castiga bine din omorarea celor nenascuti). Elocventă este mărturia unui medic din New York:

"Din punct de vedere financiar, după ani de activitate, nu pot să nu mărturisesc că sunt puţin ca un texan care a săpat un puţ de apă şi a găsit petrol." (Medical Economics, 23 noiembrie 1973)

"Copiii nenăscuţi au toate calităţile şi toate atributele adulţilor, de care se deosebesc numai prin vârstă, capacitate de analiza şi experienta. Din punct de vedere medical, viaţa umană este un fenomen continuu de la concepere până la moarte." (Curtea Supremă a statului Missouri, octombrie 1972)

"A pune întrebarea dacă avem de-a face deja sau nu cu o fiinţă umană înseamnă a pune greşit problema. Fapt este că Dumnezeu a intenţionat cu siguranţă să creeze o fiinţă umană şi că (prin avortul comis) această fiinţă umană care trebuia să se nască a fost privată de viaţă, şi aceasta nu este altceva decât un asasinat." (Dietrich Bonhoeffer)

articol inspirat de pe site-ul http://www.profamilia.ro

 

MOBILE //PArenting ADS vers 2019 300x250_4

Mai multe articole