Baby blues este un simptom cu care se confrunta mai bine de jumatate din femeile care dau nastere. Este vorba de o anumita tulburare comportamentala indusa de stres-ul provocat de nastere si care, de obicei, dispare de la sine in cateva zile, fiind cel mai pregnant in primele 24 de ore de la nastere, numit si "tristetea nasterii".

Cum apare Baby blues-ul?

Nasterea in sine reprezinta pentru organism un stres ce poate fi echivalat numai cu cel general de o operatie majora. In aceste conditii, apar anumite dereglari hormonale, in special o cadere masiva a nivelului de estrogen, care inevitabil se transpune in comportamentul pacientei.

Proaspata mamica trebuie sa faca fata nu numai acestui mecanism hormonal ci si unor factori psihici. Astfel, este posibil ca ea sa resimta un gol, un sentiment de pustietate, accentuat si de faptul ca ea nu se mai afla in centrul atentiei. Pe de alta parte, in viata ei se produce si o schimbare de ordin fizic. Ea trebuie sa renunte la plenitudinea sarcinii si trebuie sa isi inlocuiasca copilul asa cum si l-a imaginat ea in ultimile noua luni, de cand a aflat ca este insarcinata cu realitatea micutului pe care acum a ajuns sa il tina in brate. De altfel, insasi aspectul copilului poate fi o problema, nou nascutii neavand totdeauna aspectul unui copil perfect sanatos.

Toate aceste sunt dificil de "procesat" si primele cateva zile vor fi foarte dificile pentru proaspata mamica.

Cat dureaza "baby blues-ul"?

Acest factor este diferit de la femeie la femeie si de la nastere la nastere. De cele mai multe ori el dispare intr-un interval cuprins intre cateva ore si cateva zile. Mai ales in occident, femeia este obligata sa iasa cat mai repede din aceasta stare pentru a-si prelua cat mai repede sarcinile materne.

Manifestarile Baby blues-ului

baby bluesDe la femeie la femeie, manifestarile pot varia foarte mult, insa, in general apar doua mari categorii de femei. Pe de o parte cele care reactioneaza pozitiv si isi manifesta bucuria, entuziasmul si dragostea la venirea pe lume a nou nascutului. In general acestea sunt femeile care au un mod de gandire optimist si care au asteptat cu nerabdare acest moment.

Pe de alta parte, exista si femeile care afiseaza simptome negative, cum ar fi iritabilitatea, hipersensibilitatea, oboseala, depresia sau plansul.

Nu in ultimul rand, exista si o a treia categorie de tinere mamici care manifesta un amestec de sentimente pozitive si negative si care, pe termen lung, devin cele mai expuse la o eventuala depresie post-partum.

Necesitatea "Blues"-ului si suportul partenerului

Desi nu este placut, Baby blues-ul este o necesitate, pentru ca el asigura o reala trecere de la starea de sarcina la cea de maternitate. Femeia este acum solicitata cu mult mai mult decat in cele noua luni de sarcina, cu atat mai mult cu cat, desi ea nu si-a revenit complet de pe urma sarcinii, este obligata sa isi asume anumite responsabilitati legate de cresterea si intretinerea nou nascutului.

De la o zona geografica la alta si de la o cultura la alta, Baby blues-ul este tratat diferit, fie cu intelegere si respect, fie cu indiferenta sau chiar cu manifestari negative. Important este insa, faptul ca, pentru orice femeie care a nascut, lucrurile se schimba radical iar pentru adaptare este necesar un interval de timp.

Nu trebuie sub nici o forma neglijat nici suportul partenerului care in acest moment reprezinta un punct de reper intr-o mare agitata de sentimente si trairi contradictorii. Practic el poate ajuta sau dimpotriva ingreuna trecerea peste Baby blues prin simpla sa atitudine.

 

MOBILE //PArenting ADS vers 2019 300x250_4

Mai multe articole