Vitamina D a ajuns în lumina reflectoarelor în ultimii zece ani de zile fiindcă tot mai multe asociații medicale străine, universități și publicații științifice au încercat să ne transforme părerea despre această vitamină: „Este necesară pentru formarea oaselor, dar se poate supradoza foarte ușor”.

Astăzi știm că vitamina D nici măcar nu e o vitamină, ci un prohormon, și că aproape fiecare organ și sistem din organism are nevoie de un aport adecvat de vitamina D pentru o funcționare adecvată. Și, bineînțeles, mai știm că nu este așa de ușor de supradozat, deoarece o doză considerată până acum extrem de ridicată (4.000 UI/zi) a fost acceptată drept doza zilnică recomandată pentru persoanele obeze*, iar o cantitate de 10 ori mai mare poate fi nocivă doar dacă este administrată o perioadă îndelungată de timp. Vitamina D nu este un panaceu universal, însă carența acestei vitamine este foarte des întâlnită la nivel global și contribuie la apariția unui mare număr de boli care afectează foarte multe persoane. Astfel, suplimentând cantitatea de vitamina D din organism, putem contribui la menținerea sănătății.

Conform unui studiu israelian recent, se pare că deficiența de vitamina D poate duce la creșterea numărului de atacuri astmatice severe. Datele, colectate pe o perioadă de patru ani, arată ca pacienții cu astm care prezentau carență de vitamina D au fost cu 25% mai predispuși la atacuri severe de astm decât ceilalți. Prin urmare, trebuie neapărat să ceri sfatul medicului pentru a vedea dacă este recomandat să consumi suplimente cu vitamina D.

Impactul vitaminei D asupra sănătății inimii a fost demonstrat de un experiment pe femei aflate la menopauză, în care jumătate dintre participante au primit 4.000 UI de vitamina D zilnic. După jumătate de an, acestea au prezentat un nivel mai scăzut de trigliceride decât cele care nu au primit vitamina D. Acest lucru a fost confirmat și de studiul iranian, la care au participat pacienți cu diabet de tipul 2 cărora le-au fost comparate nivelurile de vitamina D și de grăsimi sanguine. Participanții cu un nivel scăzut de vitamina D au prezentat un nivel de trigliceride mult mai mare decât subiecții cu rezerve mai mari de vitamina D.

D-drops Family Pack

Vitamina D este o vitamină liposolubilă care se găseşte în mod natural în foarte puţine alimente, în altele este adăugată sau mai poate exista sub formă de suplimente alimentare. De asemenea, este produsă endogen atunci când razele ultraviolete ale soarelui vin în contact cu pielea, declanşând transformarea provitaminei D în vitamina D.

d drops family pack

Un studiu al cercetătorilor italieni a demonstrat că un nivel optim de vitamina D poate contribui, de asemenea, la succesul fertilizării artificiale (FIV). Rata de succes a FIV este de circa 30%, dar această procedură este una foarte stresantă pentru cupluri, atât mental, cât și fizic și financiar. Studiul a indicat faptul că femeile cu un nivel de vitamina D cel puțin acceptabil au avut șanse de două ori mai mari de a rămâne însărcinate decât cele cu o rezervă insuficientă de vitamina D. Prin urmare, trebuie să avem grijă să ne menținem un nivel adecvat de vitamina D în cazul unei sarcini planificate.

Medicii canadieni atrag atenția asupra unei concepții greșite, subliniind că produsele îmbogățite cu vitamina D nu satisfac neapărat necesarul de vitamina D. Comparând obiceiurile alimentare și nivelurile de vitamina D ale mii de copii cu vârsta între 1 și 6 ani, aceștia au observat că nivelurile de vitamina D scad după fiecare pahar de lapte de soia, orez, miglale sau capră consumat. Cu toate că produsele care substituie laptele sunt de regulă îmbogățite cu vitamine și minerale, studiul menționat subliniază faptul că acestea nu sunt suficiente pentru a asigura copiilor un nivel adecvat de vitamina D.

vitamina d lichida

 

MOBILE //PArenting ADS vers 2019 300x250_4

Mai multe articole