Crizele de suparare la copil

Aproape toti copii trec prin cateva crize de suparare si tipete isterice intre 1-3 ani. La aceasta varsta copii incep sa isi constientizeze propria lor personalitate, is dau seama ca sunt indivizi unici, cu dorinte si idei proprii. Atunci cand sunt obstructionati, isi dau seama de acest lucru si se simt furiosi si, cu toate acestea, nu ataca de obicei parintele care s-a interpus. Poate ca adultul este prea important si prea mare pentru fortele lor.

In jurul varstei 1-3 ani copilul incepe sa isi creeze o idee despre propria personalitate, are dorinte si cereri pe care le transmite. Daca este obstructionat si nu i se indeplinesc dorintele uneori se simte furios. Deoarece nu poate “lupta“ cu adultul descarca aceasta urie asupra lui, asupra obiectelor din jur si asupra podelei. Se tranteste pe jos, loveste podeaua cu mainile si picioarele si tipa. Aceasta ar putea fi numita “criza de suparare”.

Majoritatea copiilor trec astfel de crize de cateva ori.

Daca aceste crize de suparare sunt rare nu e nici o problema, e o forma de descarcare in limitele normale varstei.

Daca aceste crize sunt mai frecvente se pot datora oboselii si imposibilitatii lui de a isi impune vointa. Parintele poate ignora cauza pentru a rezolva problema. “Esti obosit, hai sa mergem la somnic.” Orice alt comportament este posibil sa “alimenteze” criza. Nu are nevoie de explicatii, de logica, de cicaleala, lui nu-i este rusine, iar daca realizeaza ca tie iti este, va accentua criza.

Crizele de suparare frecvente se datoreaza si faptului ca parintii nu au invatat inca trucuri eficiente prin care sa "manipuleze" cu tact dorintele copilului. In astfel de situatii parintele trebuie sa examineze cateva lucruri:

• Exista suficiente ocazii petnru copil sa se joace in aer liber?
• La locul de joaca din parc unde merge de obicei are  pe ce sa se catere, jucari pe care sa le poata impinge sau trage, astfel incat "sa isi consume energia"?
• Are in casa suficiente lucruri pe care sa le poata manevra fara supravegherea si interventia ta continua?
• Ii dai de obicei alternative si explicatii sau faci ce trebuie facut?
• Intrerupi brusc activitatile lui pentru a-i respecta programul de masa si somn fara sa-i distragi atentia cu lucruri pe care sa le accepte?

Nu vei putea intotdeauna sa ai o atitudine degajata, e normal, nu suntem perfecti, deci e foarte probabil sa cunosti o astfel de criza la copilul tau. Ce faci? Incerci sa depasesti momentul cu naturalete. Cedezi si lasi copilul sa faca ce vrea el (va profita apoi de slabiciunea ta).

Este indicat sa nu intri in disputa cu el, sa nu te infurii caci ii vei ampifica furia lui si sa-i oferi o iesire. Fie pleci de langa el fara sa-i spui nimic (de obicei da rezultate), fie faci un gest care sa sugereze “steagul alb”, dupa care copilul va cauta de obicei calea de impacare. Copilul nu doreste ca parintii sa fie suparati pe el, dar nici nu vrea sa renunte la orgoliul lui.

Daca astfel de crize se dezlantuie in locuri publice ia-l pe sus, zambeste daca mai poti si mergi cu el intr-un loc linistit, ferit de privirile si eventual comentariile celorlalti si trateaza problema intre patru ochi.

N-as vrea sa te sperii, dar e bine sa stii ca uneori copilul isi tine respiratia putand chiar sa se invineteasca sau sa-si piarda cunostinta pe moment. Pastreaza o maniera rationala in gestionarea acestei situatii deoarece ai interesul sa nu-i dai ocazia sa observe ca te poate santaja prin acest comportament, altfel vei vedea aceasta manifestare din ce in ce mai des.

sursa: problemele-copilului-meu.ro/educatie/index.php?action=material&id=21&disciplina

• Prec
• Mai departe