De ce e bine sa batem copiii?

Toți adulții care spun c-a fost normal să mai primească bătaie de la părinții lor, pentru că asta i-ar fi făcut oameni între timp sau, mă rog, au ajuns ok până la urmă - au nevoie disperată să-și ierte părinții.
Justificările că bătăița e uneori bună sunt automat inventate și validate de minte: ca să supraviețuim, avem nevoie să incapsulăm sinele rănit și umilit într-un alt sine mai elastic și optimist care ne salvează de la senzația pulverizării noastre, ca indivizi.

Generații întregi de părinți au tot trecut cu vedere bătaia și încă o folosesc și azi pentru că e de o mie de ori mai dureros să accepți că mama sau tata au abuzat de tine. E ca și cum, tu, copacul, te apleci și îti smulgi propriile rădăcini. Preferi să le cauți scuze, să îi înțelegi, ca să îți salvezi relația cu ei. Ca să te salvezi în ochii tăi, ai nevoie să te asiguri că ai fost iubit.

Există și o cale de mijloc: aceea care îți dă voie să privești sincer ce ți-au făcut părinții și să înțelegi, că la rândul lor, au făcut ce puteau mai bine la vremea aceea, sub condiționările și rănile sufletești ale propriilor părinți. Nici măcar nu e vorba de iertare.

Ci de mușchiul ăsta intern emoțional care îți dă voie, dacă l-ai antrenat cu mult curaj și luciditate, să vezi cum o palmă, chiar una dată din așa-zisă dragoste, te-a făcut să te simți mai puțin, mai mic, insuficient pentru lumea asta. Om fi ajuns cu toții oameni în CV, om avea case, mașini, familii, prezențe remarcabile la sindrofii, dar pe dinăuntru nu știm câți dintre noi se simt liberi, alerți, iubiți, suficienți.

Nu e neapărat vorba de iertarea părinților noștri. E de la sine înțeles ca iertăm ca să ne eliberăm, ca să stăm pe propriile picioare, neagățăti, nepironiți de judecăți, resentimente sau scuze drăguțe.

Ca să zburăm din cuib, "ca să plecăm de acasă" realmente.

Nu atingeți copiii! Ce declanșează ei în noi când tipăm sau lovim sunt toate aceste bube ale sinelui rănit pe care am ales să îl camuflăm în justificări romanțate ale abuzurilor propriilor noștri părinți.
Cine "n-a pleacat de acasă" pe bune și încă stă agățat de emoții neprocesate din propria copilărie își va abuza oricum propriii copii, sub forme brute sau subtile.
70% - spun statisticile - sunt părinți care-și bat copiii la noi în țară. 70% de oameni răniți, inconștienți, nevindecați și plini de justificări optimiste pentru bubele lor.

Ce viitor să aibă țara asta?

Sursa: Oana Moraru Facebook

• Prec
• Mai departe