Daca te gandesti sa apelezi la chirurgia estetica, este foarte posibil sa fi reflectat foarte bine la aceasta decizie. Ce-i drept este posibil sa nu fi avut inca suficient curaj sa mergi sa vorbesti cu un medic specialist despre ce doresti sa obtii si ce solutii ai la dispozitie sau dimpotriva sa fi vorbit deja cu un medic si acum sa te afli in cautarea celui mai bun cabinet medical ce poate sa iti satisfaca necesitatile.

Nu trebuie, insa, sa uiti nici o clipa ca in ceea ce priveste costurile, chirurgia estetica nu este  una dintre cele mai ieftine solutii si in plus majoritatea sistemelor de asigurari de sanatate nu ofera acoperire si pentru astfel de interventii chirurgicale, ceea ce inseamna ca, fie va trebui sa faci un imprumut, fie chiar dispui de acesti bani si chiar nu este o problema.

De altfel partea financiara a problemei, alaturi de implicatiile date de schimbarea definitiva a trasaturilor, fara a putea reveni la ceea ce a fost inainte sunt motivele principale pentru care majoritarea celor ce doresc sa recurga la chirurgie estetica ezita mult inainte de a face urmatorul pas.

Implicatiile chirurgiei estetice

In timp ce majoritatea oamenilor ar spune ca cele mai importante trasaturi ale unui om tin de caracterul si personalitatea sa, realitatea este ca si aspectul fizic are un profund efect asupra modului in care respectivul individ este privit de catre ceilalti dar si asupra modului in care el insusi se priveste. In aceste conditii, daca optezi pentru chirurgia estetica trebuie sa intelegi ca aceasta nu iti ofera un leac pentru neplacerea sau insecuritatea provocate de trasaturile pe care vrei sa le schimbi. In schimb, alegerea de a-ti modifica anumite trasaturi problematice poate in mod sigur sa-ti consolideze increderea de sine si relatiile cu cei din jur. Totul tine de modul in care reusesti sa iti "reprogramezi" mintea si chiar si spiritul pentru a te obisnui cu schimbarile pe care le-ai suferit in urma operatiei estetice. Citeste in continuare si afla cum poti gasi cel mai bun chirurg estetician si cat de pregatita este sa intri sub bisturiul sau.

Esti o buna candidata pentru chirurgia estetica?

Aceasta este prima intrebare pe care trebuie sa ti-o pui pentru ca alegerea pe care o faci acum va avea profunde implicatii, in special psihologice. Apoi va trebui sa iti verifici bugetul si sa vezi daca acesta face fata planurilor tale.

In alta ordine de idei, trebuie sa iti alegi cu atentie prioritatile. Astfel ,daca nu ai fondurile necesare pentru un implant mamar (marire a sanilor), nu este nici o problema daca mai astepti pana in momentul in care vei acumula suficiente fonduri atat pentru operatie cat si pentru eventualele tratamente post operatorii. Insa, daca te-ai nascut cu un defect vizibil sau daca ai suferit un accident care ti-a afectat anumite trasaturi, atunci este mult mai probabil sa vrei sa apelezi cat mai repede la bisturiul chirurgului estetician, incercand sa obtii fondurile necesare cat mai repede.

Nu in ultimul rand, trebuie sa ai o discutie aprofundata cu medicul estetician pentru a vedea ce iti doresti si cat de posibila este operatia respectiva.

Pregatirile pentru operatia estetica

Chirurgia esteticaIn primul rand trebuie sa ai grija sa fii perfect sanatoasa si asta nu cu doua zile inainte de operatie ci cu cateva luni in avans. In aceasta directie este indicat sa faci tot posibilul pentru a reduce stress-ul din viata de zi cu zi dar sa si renunti la fumat sau la alte vicii daunatoare.

Un alt aspect foarte important este greutatea corporala. Trebuie sa incerci sa te situezi cat mai aproape de greutatea ideala pentru cazul in care pot aparea complicatii postoperatorii (posibile sangerari interne). In acest sens este indicat sa iti maresti putin numarul de exercitii fizice sau sa incepi un program de exercitii cu cel putin trei luni inainte de data programata pentru operatie.

Dieta este un alt factor important si pentru un succes garantat trebuie sa adopti o dieta care sa asigure o buna absorbtie a nutrientilor in corp.
In afara de latura fizica a problemei, este foarte posibil ca medicul estetician sa nu iti accepte programarea pentru operatie fara ca tu sa treci inainte printr-un examen fizic si psihologic complet. Se vor evidentia orice afectiune cronica iar rezultatele vor fi evaluate pentru a vedea daca exista implicatii in ceea ce priveste perioada post operatorie. De asemenea, starea ta de sanatate va mai fi evaluata odata cu cateva zile inainte de operatie pentru a vedea daca esti perfect sanatoasa.

Alegerea unui chirurg estetician

Atunci cand te afli in cautarea unui chirurg estetician este bine sa iti alegi foarte bine optiunile. Ai nevoie de un medic experimentat ce poate efectua in mod profesionist operatia de care ai nevoie. O idee in acest sens este sa intri online pe site-ul ministerului sanatatii si sa verifici daca medicul ales de tine este acreditat.

In continuare, trebuie sa tii cont de anumite aspecte. In primul rand, avand in vedere ca operatia ce urmeaza iti va schimba viata intr-un fel sau altul, chirurgul ales de tine trebuie sa fie cinstit si sa iti expuna toate implicatiile ce tin de operatia dorita dar sa iti explice si la ce sa te astepti odata ce operatia s-a terminat si te afli in perioada de recuperare. De asemenea el nu trebuie sa iti ascunda nici costul real al operatiei ba chiar ar trebui sa iti ofere mai multe variante potrivite pentru mai multe bugete pentru a putea sa il alegi pe cel mai bun.

Daca intentionezi sa te supui unei operatii ce urmeaza sa iti schimbe modul general in care arati, cum ar fi de exemplu o liposuctie sau o marire a sanilor trebuie sa il intrebi absolut tot ceea ce vrei sa stii iar el este obligat sa iti raspunda pentru a fi sigura ca aceasta este alegerea corecta. De asemenea, daca ai optat pentru un medic bun, acesta iti va analiza situatia si daca va considera ca operatia chirurgicala este o masura mult prea radicala, iti va propune solutii alternative si te va consilia pentru a depasi problemele pe care le ai.

Pe de alta parte daca medicul ales de tine nu iti explica tot ceea ce vrei sa stii si daca simti ca ceva nu este in regula, nu continua cu interventia chirurgicala. Este de preferat sa anulezi operatia si sa apelezi la un alt medic care sa iti explice detaliat fiecare pas ce va trebui urmat.
In final, este bine sa nu te limitezi la unul sau doua cabinete ci sa incerci sa soliciti informatii de la mai multe astfel de cabinete pentru a fi sigura ce ai ales bine.

La ce ar trebui sa te astepti de la o operatie estetica.

Una dintre cele mai mari greseli pe care multi oameni o fac atunci cand incep sa se gandeasca la a se supune unei operatii estetice este sa creada ca acest tip de operatie este inrudita cu magia. Trebuie sa stii, insa, ca si dupa operatie vor trebui facute unele retusari si ca pentru o vreme este posibil sa nu te simti "in pielea ta". De aceea trebuie sa discuti in amanunt cu medicul pe care l-ai ales in legatura cu ceea ce se va intampla dupa operatie dar si despre cat va dura perioada de recuperare. S-ar putea sa ai parte de umflaturi, sangerari sau chiar dureri intense si discomfort in perioada imediat dupa interventie si de aceea trebuie sa fii pregatita psihic pentru a nu fi depasita de situatia in care te vei afla. Medicul iti va recomanda ca imediat dupa operatie, sa te odihnesti cat mai mult si sa nu depui prea mult efort.

Asa ca daca operatia estetica pare a fi pentru tine solutia rapida pentru a-ti creste popularitatea, pentru a-ti salva casnicia sau pentru a avansa mai repede la locul de munca, ar fi cazul sa te mai gandesti odata pentru ca lucrurile nu sunt tocmai ceea ce par.
In concluzie, va exista o perioada de recuperare ce poate fi mai lunga sau mai scurta in functie de organismul tau iar aici medicul estician nu poate face mare lucru pentru a accelera procesul de vindecare.

Chirurgie estetica faciala

Daca doresti sa iti retusezi trasaturile fetei, va trebui sa iti alegi cu atat mai atent medicul ce urmeaza sa te infrumuseteze, deoarece fata ta este primul lucru pe care oamenii il vor remarca atunci cand te vor intalni. Asta nu inseamna ca va trebui sa renunti la discretie atunci cand iti cauti chirurgul,dar totusi, va trebui sa te documentezi mult mai bine in legatura cu cabinetul medical si cu chirurgul la care vrei sa apelezi. Astfel, este excelent daca medicul iti poate prezenta un catalog cu rezultatele obtinute pe alte paciente operate inaintea ta.

Ca o chestiune de ordin general, cele mai multe persoane ce isi opereaza trasaturile fetei, apeleaza la bisturiu pentru a-si modifica trasaturile nasului, barbiei sau a obrajilor.

Rinoplastia este o procedura de reconstruire a nasului si poate fi aplicata pe pacienti indiferent de varsta (cel mai adesea adolescentele sunt acelea ce recurg la o astfel de interventie) dar poate fi periculoasa pentru pacientii ce au probleme de respiratie. Astfel, daca ai astm sau ai avut bronsita este bine sa te gandesti de doua ori inainte de a apela la rinoplastie. Cel mai bine, ca de obicei de altfel, este sa te sfatuiesti cu medicul tau pentru a vedea daca in urma operatiei vor fi afectate si caile nazale

Octoplastia pe de alta parte este o operatie estetica ce are ca efect apropierea urechilor de cap. Aceasta este o procedura simpla, ce poate efectuata si pe copii cu defecte din nastere.

Si barbia poate fi operata, acest gen de interventie purtand numele de Genioplastie. Astfel, barbia poate fi scoasa mai mult in evidenta sau dimpotriva poate fi micsorata.

Inainte insa de a apela la astfel de interventii medicale, este bine ca atat tu cat si medicul tau sa faceti o evaluare a trasaturilor tale faciale pentru a vedea ce trebuie modificat si pentru a lua hotararea finala.

Insa, in afara de clasicul bisturiu exista si alte alternative pentru intinerirea fetei, pe baza de injectii cu botox. Ce-i drept operatiile de face lifting au devenit foarte populare dar inainte de a incerca asa ceva este bine sa vezi cum iti reactioneaza pielea la diferitele tratamente cosmetice de intinerire, in special la cele in care se folosesc creme de ultima generatie.

De asemenea in topul operatiilor chirurgicale se afla si cele efectuate asupra pleoapelor, acestea avand un efect de intinerire prin eliminarea pielii si grasimii in exces si redarea unui aspect tanar.

Inca nu stii daca sa apelezi la chirurgia estetica

Daca stii ca vrei sa iti schimbi aspectul dar nu esti prea convinsa ca operatiile estetice sunt solutia ideala, exista multe lucruri pe care poti sa le faci pentru a fi sigura ca esti multumita cu aspectul tau exterior.

Spre exemplu, daca mergi cu regularitate la un salon de cosmetica, poti apela la un tratament de curatare chimica a pielii, astfel poti curata eventualele impuritati si sa refaci eventualele dezecchilibre in tonul pielii. Aceasta procedura are ca efect direct o refacere a straturilor exterioare ale pielii ceea ce duce la o intarziere a aparitiei ridurilor, reparand si efectele toxinelor si a arsurilor solare.

Implicatii personale

Pe langa toate schimbarile fizice care vor avea loc in urma unei operatii estetice, va trebui sa te astepti la faptul ca te vei simti diferita cel putin o vreme. Este posibil chiar sa ai parte de o stare plina de sentimente negative cum ar fi tristetea sau supararea, mai ales dupa ce pansamentele vor fi date jos si vei vedea rezultatele interventiei chirurgicale.

Implicatiile nu se opresc aici si este posibil ca si cei dragi sa aiba nevoie de o perioada de adaptare si de aceea ar fi mai bine sa discuti cu ei decizia ta de a produce aceste schimbari chiar inainte de a te aseza pe masa de operatie.

Nu trebuie sa te simti dezamagita nici daca nu vei fi tocmai tu insati imediat dupa ce vei fi capabila sa iti reiei activitatile de zi cu zi. Trebuie sa iti acorzi timp sa te vindeci si este bine sa faci dinainte aranjamentele necesare atat in ceea ce priveste locul de munca cat si familia.

Asigura-te ca te prezinti la toate controalele periodice pe care ti le va programa medicul estetician si nu uita sa iei orice tratament iti prescrie.
In final nu uita ca cea care va avea cea mai mare grija de tine esti chiar tu si ca trebuie sa fii atenta, prudenta si sa vii cu temele facute de acasa atunci cand mergi sa te intalnesti cu un medic chirurg estetician pentru a planifica o eventuala operatie.

 

 

MOBILE //PArenting ADS vers 2019 300x250_4

Mai multe articole