De când e, n-a mirosit
Vreun brânzet...

L-aţi auzit?

Caşcavalul ăsta-l trage
De mustăţi, ca să îl bage
În belea.

Şi el nu vrea!?

Mai încolo,-ntr-o firidă,
E pisica. Ce perfidă!
Hoaţa, încă nu se-avântă,
Deşi brânza o încântă.

Dar parcă şi şoricelul,
Ce se ţine, mititelul,
Tare,
În ascunzătoare.

Doar dulăul nu îi place,
Corbici,
Că n-o lasă-n pace
Şi o latră ne-ncetat.

Corbici ăsta,
Un turbat!

Stai,
Că iese şoricelul,
Chiţăind cum îi e felul
Îndreptându-se degrabă
Către brânză,
Când o labă
De pisică ce-l iubeşte
Pe dulap îl răstigneşte.

Dar de ce nu îl mănâncă
Din priviri,
Nu ştie încă,
Fiindcă-i tare ameţit.

Corbici!

Corbici a venit
Şi pe labele din faţă
S-a proptit,
Gonind pe hoaţă.

Doar la caşcaval şi el
Are dreptul, că-i fidel
Şi de-un an slujeşte-n casă,
Când deasupra,
Când sub masă.

Hopa,
Iată-l pe stăpân,
Flămând, după-atâta muncă,
Bucuros de caşcaval,
Cum îl taie...

Şi-l?

Mănâncă!

Asta fu.

S-a dus brânzetul...

A rămas numai regretul
Din privirile-nciudate
Ale celor trei făpturi...

Şi un gust amar prin guri!

Poezie din seria - Din lumea celor care nu cuvântă de Elia David

 

MOBILE //PArenting ADS vers 2019 300x250_4

Mai multe articole