Ce să-ntinzi mâna-nspre ea,
Că nici n-ai
Ce apuca !

De-o pui lângă rândunică
Şi-o priveşti,
E tot mai mică...

Poate şi niţel de frică.

Fără minte, când gândeşti
Pe gâză că o găseşti,
Tu, cel mai deştept din toţi,
Scap-o de pieire !

Poţi?

N-o avea ea un cap mare,
Nici splendide aripioare
Ca de flutur.

neghina planta

Nici albină
Nu-i, familia s-o ţină,
Lucrând toată ziulica.

Nu prea are-asemănare -
Cât ar vrea! -
Nici cu furnica.

Loc al ei, pe undeva,
Unde ar putea să stea,
Nu-i
Pe tot acest pământ...

Ploaie, soare, ger sau vânt,
Toate îi fac traiul
Greu,

Dar nu-i asta,

Ea, mereu,
Îşi pune o întrebare,
Numai una:

Dumnezeu
De ce-o fi creat-o
Oare?

Ca să ce?

Tot vrând să ştie,
Vede-o scumpă surioară
În văzduh cum se îmbie
Să se-nalţe, dar,
Ce vrei,

Rândunica e mai iute,
E mai sigură la zbor,

Iară puiul o aşteaptă,
În cuibuţ,
Nerăbdător...

Şi atunci, gâza, sărmana,
Vai,
Pricepe:

Ea li-i hrana.

Poezie din seria - Din lumea celor care nu cuvântă de Elia David

 

MOBILE //PArenting ADS vers 2019 300x250_4