Căci, de când aşa vru soarta,
Să-i despartă numai poarta,
Tot îi râcâie ceva.
Doi penaţi înfuriaţi -
Nici de-ar fi să fie fraţi
N-ar avea de împărţit
Câte-au ei.
Unul, smolit,
Cu reflex verde-albăstrui,
Altul alb,
De parc-a nins
Doar pe aripile lui.
Şi să-i vezi, cu creste roşii,
Cum fac zilnic
Pe cocoşii.
Na, că azi au prins momentul:
Albul scormonea de zor
Pe tăpşan, înconjurat
De găini, când dumnealor
Prinseră-a se da-ntr-o parte,
Speriate ca de moarte.
Fără însă a fugi.
Păi, altfel, cum ar privi?
Şi ce mai încăierare !
La întâia scăpărare
De mânie -
Piept în piept.
Unul, mai ceva ca altul,
De viteaz şi înţelept !
Apoi s-au luat în gheare,
Strălucind, pe drept cuvânt,
Până-ajunseră-amândoi,
Numai sânge,
La pământ.
Clocotind, se năpustiră
Iar - e cel din urmă salt.
Vai de pliscurile-nfipte
Unu-n carnea
Celuilalt.
Au...căzut.
Dar nu e bai.
Fiecare de-un alai
De găini omagiat,
O privire-şi mai aruncă,
Ce înseamnă:
Pe-altădat' !
Poezie din seria - Din lumea celor care nu cuvântă de Elia David
- Detalii
-
Categorie: Poezii pentru copii
