În bagaj, hârtii şi pene,
Frunze verzi, proaspăt strivite
De-un bocanc, nişte antene
De lăcustă, paradite
Şi te miri ce-a mai aflat
Inutil, când s-a iscat,
Din senin, vârtejul...
Care
Şi-a mai şi cerut iertare
Că-s atâtea serpentine,
Încat, sincer, dacă-i vine
Să vomite, el îl lasă
Pe-un acoperiş de casă.
Mă rog,
Nu s-a nimerit
Cum a zis, l-a cam trântit.
Şi nu unde l-a rugat,
Ci pe-o uliţă, în sat.
Iar nu singur şi ferit,
Ci-ntre doi, ce s-au ciocnit,
Ţanţoşi, prima oară-n an:
Un cucoş şi un curcan.
Cum o fi scăpat şi-acuş
Bietul nostru cărăbuş
Nu se ştie, dar mai rău
N-are ce să fie,
Zău!
Numai că, ce să îţi spun,
Dintr-o curte, un păun
Se ivi,-l dădu pe spate,
Îl privi şi...
Nu se poate,
Făcu iute calea-ntoarsă.
Asta, da,
Grozavă farsă!
De acuma cărăbuşul
Nu mai stă o clipă-n loc.
Îşi ia zborul... Spre ghiduşul
Pui de sturz... Avu noroc
Să-ntâlnească arătare
Ca şi el,
Un cioc mai mare.
Tare dragă-i e făptura
Asta... Ce deschide gura...
Şi-l înhaţă!
Tocmai când
Vrabia, trei pui, în rând,
Aşeza pe-un gard,
Isteaţă,
Pentru-o lecţie de viaţă!
Poezie din seria - Din lumea celor care nu cuvântă de Elia David