Majoritatea părinților își masoară valoarea după succesul copiilor.
Alții, care s-au prins de discursul anti-concurență și presiune școlară, și-au spus că nu vor decât să aibă copii fericiți.
Și asta e o capcană la fel de mare, să crezi că rolul tău este să fentezi, în orice moment, stările de disconfort probabil ale copilului. Acest tip de parenting nu poate fi bun, pentru că își trage deciziile tot din frică.
Realitatea e că toți copiii vor experimenta durere. Nu se poate fugi de tristețe, de neprevăzut, de căderi, de boală sau umilință. Frica ne-a învățat să educăm în ei ideea că ce se simte inconfortabil e rău, e formă de nenoroc sau de ratare personală și e prilej de fugă, negare, vinovăție sau victimizare.
Un părinte care nu a înghițit încă gogorița despre fericirea copilului va ști să îl facă să se simtă inconfortabil la timp, ca să îl intâlnească firesc cu lecțiile rezilienței, ale toleranței. Va ști să treacă peste lacrimi sau furii pentru că vede limita sănătoasă și un bine mai înalt, pe termen lung. Un părinte sănătos, care nu vede lumea doar între succes și fericire, va ști să spună nu, să caute și drumul mai dificil, și calea mai dureroasă către un adevăr.
Copiii au nevoie să simtă viața așa cum e - o țesătură de lumini și umbre. Să învețe curajul de a sta în spațiul tristeții sau al frustrării fără să se atârne imediat de soluții exterioare sau să fugă de ce simt.
Parinții își pot măsura valoarea nu prin câte ornamente ale luminii stau artificial în palmaresul copilăriei. Ci prin cât firesc există în trăirea bucuriei și a frustrării, deopotrivă.
Articol preluat de pe pagina Oana Moraru
- Detalii
-
Categorie: Psihologie
- Scris de Oana Moraru
